Înapoi la rețete
Pulpe de pui caramelizate, cu sos de prune
Timp de preparare: 1 oră     Dificultate: ușoară
Ingrediente

- 6-8 pulpe de pui

 

Marinadă:

- 2 prune, tăiate în sferturi

- O linguriță de semințe de coriandru

- O linguriță de semințe de fenicul

- O linguriță de sare

- Un sfert de lingură de piper

- Un cățel de usturoi

- O linguriță de zahăr brun

- Trei linguri de oțet de vin

- Două linguri de Floriol

Garnituri:

- 2-3 bețe de apio, tăiate în bucăți de 5cm

- O ceapă, tăiată felii groase

- 6-8 prune, tăiate în sferturi

- O lingură de zahăr brun

- Tarhon

- Sare și piper

Mod de preparare

1. Pune toate ingredientele pentru marinadă într-un blender și procesează până când acestea devin un piure.

2. Acoperă puiul cu marinada și lasă-l la frigider până la 24 de ore.

3. Încălzește cuptorul la 200 de grade. Pune țelina apio, ceapa, usturoiul și prunele într-o tavă adâncă.

4. Pune pulpele de pui peste legume, cu pielea în sus.

5. Dă tava la cuptor și coace 20 de minute.

6. Scoate tava, acoperă pulpele cu sosul de la baza acesteia și coace la 180 de grade pentru încă 20 minute.

7. Presară zahăr peste pulpe și coace pentru încă 15 minute.

Poftă bună!