1. Preîncălzește cuptorul la 175°C. Între timp, unge o tavă de sticlă (sau o tavă de brioșe) cu ulei Floriol Vitamina E.
2. Într-un bol mare, amestecă cele două ouă cu 350g de zahăr, uleiul Floriol Vitamina E și dovleacul copt. Adaugă apoi făina, praful de copt, sarea și condimentele. Amestecă-le bine împreună și apoi adaugă compoziția în tavă. Bagă la cuptor timp de 25-30 minute (14-18 minute dacă le prepari în tava de brioșe). Apoi lasă aluatul la răcit timp de 20 de minute înainte de a-l sfărâma.
3. Cât timp blatul se coace, amestecă crema de brânză, untul și restul de zahăr într-un mixer până când mixul devine ușor și pufos.
4. Lasă blatul sa se răcească și sfărâmă-l într-un bol mare până când capătă o textură fină.
5. Adaugă mixul obținut la pasul 3 peste aluatul sfărâmat. Amestecă până când se omogenizează într-o compoziție ce poate fi modelată în biluțe mici. Apoi așează-le pe o foaie de copt, acoperă-le cu folie de plastic și lasă-le la frigider 10-15 minute ca să se întărească.
6. Topește ciocolata în cuptorul cu microunde sau pe aragaz la bain-marie, până când aceasta devine lichidă.
7. Cu ajutorul unei furculițe sau a unei scobitori, acoperă sferele cu ciocolată și lasă-le apoi să se întărească pe o foaie de copt.